Alimentatia vacilor de mare productivitate

Generalităţi privind alimentaţia vacilor de lapte de mare productivitate


1. Principii de alimentaţie

În ziua de astăzi vaca de lapte este considerată o adevărată „fabrică de lapte”, prin producţia mare potenţială de lapte pe care o poate da o vacă de lapte. Dar pentru realizarea acestui deziderat este nevoie ca fermierul să dispună de animale de valoare genetică mare, să stăpânească foarte bine ştiinţa nutriţiei şi alimentaţiei animalelor, precum şi să ştie să gestioneze corect problemele de reproducţie, igienă şi sănătate a animalelor.
Alimentaţia normată a vacilor de lapte înseamnă satisfacerea cerinţelor nutritive al acestora ceea ce însemană administrarea unor raţii furajere echilibrate, adaptate particularităţilor digestive a animnalelor şi cu cindiţia s ă fie cât mai economice posibil.
Alimentaţia raţională a vacilor de lapte înseamnă evaluarea cerinţelor nutritive de întreţinere şi de producţie (producţia de lapte corelată cu gestaţia).
În general durata lactaţiei la vacile de lapte este de 10 luni. Cerinţele nutritive în această perioadă nu se măresc creşterea fetusului fiind foarte mică. În ultimele 2 luni de gestaţie trebuie să se producă o supraalimentare a vacilor deoarece în această perioadă fetusul creşte cel mai mult în greutate, lucru care trebuie corelat şi cu faptul că în această perioadă scade şi capacitatea de ingestă a vacilor.
În mod practic, calcularea raţiilor furajere într-o fermă cu animale de mare productivitate se face astfel :
· Se stabileşte producţia medie de lapte pentru fiecare animal în parte dacă este posibil sau pe grupe de animale.
· Se stabileşte o raţie furajeră de bază alcătuită din furaje de volum, raţie ce va fi administrată tuturor vacilor, fără diferenţiere. Dacă nu se poate asigura necesarul total de substanţe nutritive se alcătuieşte o raţie de completare a raţiei de bază, denumită „complement de echilibru”.
· Se stabileşte apoi un amestec de furaje concentrate şi minerale, denumit „complement de producţie”, precum şi cantitatea din acest amestec ce va fi administrată fiecărui animal sau grup de animale în parte, în funcţie de producţia de lapte realizată. În general se consideră că în cazul vacilor cu o producţie zilnică de lapte de până în 10 kg nu este necesară administrarea complementului de producţie, pentru această producţie fiind suficiente furajele de volum. Dacă însă animalele au o peoducţie de peste 10 kg lapte pe zi este necesară administrarea complementului de producţie, iar administrarea acestuia se face în funcţie de producţia de lapte realizată ( de exemplu pentru o producţie de lapte de 10-15 l pe zi este necesară administrarea a 100-150 g amestec de fermă per litru de lapte.
Raţia de bază este formată din nutreţuri de volum, fânuri, nutreţuri murate, rădăcinoase etc (iarna) sau nutreţuri verzi (vara). Condiţia esenţială pentru raţia de bază este că aceasta trebuie să asigure satisfacerea cerinţelor nutritive , precum şi cerinţele nutritive pentru o producţie minimă de 10 kg lapte pe zi.
În general, o raţie furajeră pentru vacile de lapte trebuie să îndeplinească trei condiţii, astfel:
· Să aibă o structură fizică corespunzătoare, respectiv să conţină un minim de furaje celulozice şi grosiere, tocate la o lungime de minim 1 cm.
· Să aibă un coeficient de încărcare optim (concentraţia în substanţă uscată), respectiv trebuie prevăzut un maxim compatibil cu posibilităţile de consum şi digestie ale animalelor, precum şi un minim indispensabil pentru tranzitul intestinal şi rumenal.
· Să aibă fermentescibilitate mijlocie, având în vedere că fermentaţiile prea lente, cauzate de conţinutul mare în celuloză al furajelor conduce la reducerea performanţelor şi apariţia cetozelor (insuficientă energie). Fermentaţiile sunt accelerate de cereale, care au un conţinut redus de celuloză şi un conţinut bogat de glucide uşor fermentescibile.

Necesarul de substanţe nutritive pentru vacile de lapte

Necesarul de energie

Necesarul de energie se exprimă în unităţi nutritive (UN)/unităţi nutritive lapte (UNL).
Pentru producerea a 1 kg de lapte cu 4 % grăsime este nevoie de 0,48 UNL. Pentru vacile în primele două lactaţii, care încă nu şi-au terminat creşterea trebuie să se mai asigure şi 3,7 UNL/kg spor (cele la prima lactaţie) sau de 4,6 UNL/kg spor (cele la lactaţia a doua).
În ceea ce priveşte rurata unei lactaţii, trebuie spus că în faza ascendentă a curbei de lactaţie (prima lună de lactaţie), animalul apelează la rezervele corporale şi apare astfel pericolul slăbirii exagerate a vacii, de aceea trebuie să se asigure o bună alimentaţie prin completarea raţiei cu amestecul de concentrate. Introducerea acestuia în alimentaţia vacilor trebuie să se facă însă progresiv pentru a evita tulburările digestive şi producerea mamitelor.
În primele 6-7 luni de gestaţie, nu se suplimentează necesarul pentru lactaţie/creştere-lactaţie, dar în ultimeşe 2-3 luni (repausul mamar) se impune suplimentarea necesarului pentru creşterea fetusului.

Necesarul de proteină

Necesarul de proteină se exprimă în g PBD/ g PD / g PDI per 100 kg GV.
În general necesarul de proteină pentru întrţinere pentru vacile de lapte este de 60 g PBD/kg GV sau 50 g PDI/100 kg GV.
Proteina reprezintă factor limitant al producţiei de lapte, respectiv un deficit proteic duce la scăderea producţiei de lapte. Excesul proteic însă duce la o suprasolicitare a organismului pentru detoxifiere, ceea ce înseamnă o suprasolicitare a organelor implicate şi apraţia „tetaniei de iarbă”, care este o intoxicaţie amoniacală.

Necesarul de substanţe minerale

Necesarul de substanţe minerale se referă la necesarul de Calciu şi de Fosfor. Necesarul pentru întreţinere este de 4,5-5 g Ca/100kg GV şi de 4,5-5 g P/100 kg GV. Necesarul pentru producţia de lapte este de 2,5-3 g Ca/100 kg GV, respectiv 1,6-2 g P/100 kg GV.
Dacă în ceea ce priveşte asigurarea de Calciu nu prea sunt probleme datorită şi conţinutului în calciu al furajelor, frecvente sunt carenţele de fosfor.
Între cele două macroelemente trebuie să existe un raport situat între 1,5 -2. Dacă raportul este prea larg se poate reduce longevitatea animalelor precum şi a fertilităţii acestora. Excesul de calciu duce la apariţia „febrei vitulere”. Raportul trebuie redus în ultimele luni de gestaţie la 1,6-1,7.
Printre posibilităţile de asigurare a acestor macroelemente sunt şi amestecurile de concentrate, precum şi realizarea unor brichete minerale care să fie puse la dispoziţia animalelor.

Necesarul de vitamine

Vitamina A se asigură prin intermediu carotenului, care este provitamină A. Frecvent în calcularea raţiilor furajere se utilizează conţinutul în mg Caroten al furajelor şi se exprimă în mg Caroten/100 kg GV. În general carenţele sunt rare şi ele pot apărea spre sfârşitul iernii datorită folosirii excesive a paielor sau reziduurilor apoase în alimentaţia vacilor.
În ce priveşte vitamina D, trebuie spus că nutreţurile murate nu conţin această vitamină, care mai mult se sintetizează de la soare.
În caz de carenţă de vitamină E (rar) laptele poate prezenta un aşa numit „gust de metal”. Însă prin asigurarea unor raţii mixte, carenţa în această vitamină este înlăturată.

Ordinea administrării nutreţurilor în alimentaţia vacilor

Se pot face unele recomandări orientative privind ordinea de administrare a furajelor, astfel :
· Nutreţurile concentrate se administrează înainte de muls, în cantităţi mari la tainul de dimineaţă şi prânz, în caz de furajare de trei ori pe zi.
· Nutreţurile fibroase se administrează după muls, manipularea acestora putând să ducă la apariţia de praf în lapte.
· Nutreţurile murate se administreazî de asemenea după muls pentru a nu imprima miros laptelui.
· Nutreţurile suculente şi cele care trebuie preperate prin înmuiere ( tăiţei sfeclă spre exmplu) se dau după muls.
· Nutreţurile fibroase de calitate mai scăzută trebuie să se administreze în cantităţi mai mari la tainul de seară