Alimentatia animalelor monogastrice

Criterii moderne de normare a raţiilor furajere la animalele monogastrice

1. Generalităţi privind utilizarea proteinei prute şi a aminoacizilor din nutreţuri

Proteinele intervin în menţinerea fucţiilor vitale ale organismului, intră în compoziţia protoplasmei celulare, în compeziţia enzimelor, a hormonilor etc.
În cazul în care proteina lipseşte din hrana animalelor organismul începe să consume din proteina proprie, ceea ce conduce la inaniţie proteică şi chiar la moartea animalelor.
Cantitatea de proteină corporală, folosită de organism atunci când raţia nu conţine proteine, iar cerinţele energetice sunt asigurate prin glucide şi lipide reprezintă Coeficientul de uzură.
Cantitatea cea mai redusă de proteină din raţie care acoperă necesarul de uzură se numeşte minim de proteină.

2. Generalităţi privind alcătuirea raţiilor şi reţetelor furajere

Pentru alcătuirea unor raţii sau reţete furajere pentru animalele de fermă se parcurg următoarele etape :

a) stabilirea normelor de substanţe nutritive pentru întreţinere şi pentru realizarea producţiilor.
Se determină în primul rând necesarul de substanţe nutritive pentru întreţinere.
Normarea proteinei se poate exprima în g proteină brută (PB)/100 kg GV, g proteină digestibilă (PD) sau g proteină digestibilă în intestin (PDI)/100kg GV, g PD/unitate nutrutivă (UN) sau g PDI/ unitate nutritivă lapte (UNL).
Necesarul de proteină pentru întreţinere în general se exprimă în grame proteină digestibilă (PD) per 100 kg greutate vie. (la bovine acesta este de 60 g PD/100 kg GV, la ovine 65-70 g PD/100 kg GV, porcine 60-100 g PD/100 kg GV, cabaline 60-80 g Pd/100 kg GV, păsări 3 g PD/cap.
Se determină apoi necesarul de proteină pentru realizarea producţiilor (sporul de creştere, sporul de îngrăşare, producşia de lapte, producţia de ouă etc.
Necesarul de proteină pentru creştere variză de la 100-120 g PD/UN la animale de 100 kg GV până la 80-90 g PD pentru animale de 500 kg GV.
Necesarul de proteină pentru îngrăşare depinde de specie şi vârstă.
Necesarul de proteină pentru lactaţie depinde de conţinutul în proteină al laptelui şi de coeficientul de utilizare al proteinei din furaje în proteină lapte.
Necesarul de proteină pentru producţia de ouă depinde de conţinutul ouălor în proteină şi de gradul de utilizare a proteinei din furaj în proteină ou.
Necesarul de proteină pentru producţia de lână depinde de conţinutul lânii în proteină şi de gradul de utilizare a proteinei din furaj în structura fibrei de lână.
Necesarul de proteină pentru reproducţie depinde de intensitatea folosirii la montă.
În mod asemănător se determină şi necesarul în energie al furajelor care se exprimă în UN, UNL, UFV (unitate nutritivă carne) pentru rumegătoare sau Kcal energie metabolizabilă (EM)/kg nutreţ combinat, sau Kj sau Mj (Kilojouli sau Megajouli)/kg nutreţ combinat pentru păsări şi porci pentru întreţinere şi realizarea producţiilor
Apoi se determină şi necesarul de substanţe minerale, precum şi cel de vitamine pentru întreţinere şi realizarea producţiilor.
b) Stabilirea furajelor şi altor materii prime ce se vor utiliza în alcătuirea raţiilor sau reţetelor furajere, precum şi valoarea nutritivă a acestor furaje.
c) Alcătuirea propriu zisă a raţiei sau reţetei furajere prin tatonare (optimizare), respectiv amestecarea furajelor astfel încât raţia sau reţeta furajeră să acopere necesarul total de substanţe nutritive.
Pentru rumegătoare se alcătuieşte o raţie de bază pentru întreţinere şi o raţie de completare care să acopere necesarul de producţie, cel mai adesea prin alcătuirea unui amestec de fermă care să acopere deficitul de substanţe nutritive al raţiei de bază.
Pentru păsări şi porci animale la care se folosesc aproape în exclusivitate nutreţurile combinate se procedează în mod asemănător, doar ca raţia trebuie să acopere necesarul total de substanţe nutritive, nemaifiind necesară calcularea unei raţii de bază, ci doar a unei reţete de nutreţ combinat care este asemănător cu amestecul de fermă.




Utilizarea aminoacizilor sintetici în alimentaţia monogastricelor

La animalele monogastrice se pun unele probleme legate de utilizarea aminoacizilor din structura proteinei. Aceştia nu sunt toţi utilizaţi deoarece :
· Digestibilitatea proteinelor este incompletă.
· Absorbţia proteinelor în intestinul subţire este incompletă.
· În urma absorbţiei, aminoacizii sunt utilizaţi parţial în anabolismul proteic.
· Aminoacizii neabsorbiţi sunt eliminaţi prin fecale.
· Coeficienţii de digestibilitate la diferite materii prime sunt cuprinşi între 55-95 %.
Pentru înlăturarea acestor dezavantaje, se pot utiliza aminoacizii produşi prin biosinteză. Utilizarea aminoacizilor sintetici prezintă următoarele avantaje :
· Utilizarea aminoacizilor sintetici duce la îmbunătăţirea valorii biologice a proteinei din hrană.
· Suplimentarea reţetelor cu aminoacizi sintetici duce la micşorarea proteinei brute din reţetă.
· Obţinerea de nutreţuri combinate mai ieftine, prin utilizarea a mai puţin şrot de soia sau făină de peşte.
· Îmbunătăţirea performanţelor productive şi creşterea calităţii producţiilor